Viața pe un divan imaginar. Cu Dia Radu, jurnalist cultural
Prieteni, întâlnirea cu Dia Radu, jurnalist cultural a fost o reală încântare. O să descoperiți un om admirabil, un minunat intervievator, pasionat de munca sa și, nu în ultimul rând, curajos. Pentru că, auzindu-i întâmplările, noi nu am putut decât să o mai întrebăm dacă nu i-a fost frică să treacă prin toate cele povestite. Altfel, avem suficiente motive să ne îngrijorăm de numărul tot mai mare de români care-și iau cetățenia unuia dintre statele Uniunea Europeană, cărțile au locul lor binemeritat, la fel și fotbalul, doar vorbim despre sferturile Champions League. Admirabila Diana are recomandări culturale și încheiem cu "platouașe" pline cu de toate. 00:00 Câteva bancuri, de ce Radu nu și-a dorit să ajungă profesor universitar și depănăm amintiri de pe vremea când eram fumători 22:44 "Țăcăneli", cum le-a spus Radu, cu subsoluri și lifturi, i-am văzut pe Marcel Iureș și The Tiger Lillies, câteva vorbe despre "Libertatea de depresie", cartea semnată de Radu Paraschivescu, și "Bournville" de Jonathan Coe, în traducerea lui Radu. Anunțăm și viitoarea apariție a site-ului Vorbitorincii și două vești bune pentru comunitatea de plătitori. 56:36 Îngrijorări sănătoase despre plecările românilor după deschiderea granițelor 1:11:11 Viața pe un divan imaginar. Cu Dia Radu, jurnalist cultural 2:38:24 Neașteptări cu Willie Nelson și Nirvana 2:45:48 Spuma filelor aduce cărți minunate: Isabel Allende - Numele mi-l știe vântul, Garcia Marquez - Ne vedem în august, Juan Jacinto Munoz Rengel - O istorie a minciunii, Maria Ressa- Cum sǎ înfrunți un dictator. Lupta pentru viitor 3:11:40 Sferturile Champions League la Fotbal și fotbalamuc 3:21:10 Vânătorile Dianei 3:39:52 Oale, ulcele și tigăi și… platouașe 🙂
You May Also Like

NPR News Now
NPR

Fox News Radio 1 Minute Newscast
FOX News Podcasts

Ox news daily
Ox News

Les journaux de France Culture
France Culture

JIJI news for English Learners-時事通信英語学習ニュース‐
時事通信社

Fox News Hourly Update
FOX News Podcasts

GÉOPOLITIQUE PROFONDE (www.geopolitique-profonde.com)
Franck Pengam

Las noticias de la SER
SER Podcast

24/7 News: The Latest
iHeartPodcasts and TTWN

مجلههای زنده رادیو فردا
رادیوفردا
Community discussion