George Leca. Cine are puterea în România? Românul director în jurul lumii
Pentru prima ediție LEADERS din 2026, Cătălin Striblea îl are invitat pe George Leca – un om care învață continuu, provoacă sisteme și pune sub semnul întrebării convingeri rigide, acceptate fără a mai fi analizate, idei pe care oamenii sau organizațiile le consideră „adevăruri" doar pentru că așa s-a făcut mereu. Vorbim despre leadership ca proces de schimbare permanentă, despre manageri care trebuie să creeze tensiune ca să poată crea progres și despre emoțiile care apar inevitabil atunci când ceva se transformă. De la consultanță de business și decizii greu de implementat, la o tehnică de învățare bazată pe lucrul cu caii și o prietenie prin corespondență cu Regina Elisabeta a Marii Britanii. Discuția merge mai departe, spre România de azi: lipsa de resurse, migrația forței de muncă, educația care dă rezultate abia peste generații, dezinformarea și „vaccinul" împotriva știrilor false, dar și responsabilitatea administrației într-o țară în care autoritatea nu înseamnă întotdeauna putere. Este un episod despre decizie și implementare, despre neîncredere, pierdere și schimbare, dar și despre convingerea că în România poate fi mai bine – dacă avem curajul să recunoaștem greșelile și să întrerupem cercurile vicioase.
You May Also Like

NPR News Now
NPR

GÉOPOLITIQUE PROFONDE (www.geopolitique-profonde.com)
Franck Pengam

Las noticias de la SER
SER Podcast

24/7 News: The Latest
iHeartPodcasts and TTWN

مجلههای زنده رادیو فردا
رادیوفردا

The Moscow Murders and More
Bobby Capucci

Asmongold TV
Asmongold TV

Today in Focus
The Guardian

Arroe Collins Like It's Live
Arroe Collins

THE OFFICIAL MEA CULPA WITH MICHAEL COHEN ARCHIVE
Audio Up Media
Community discussion